O veste buna si o veste proasta

Dragi sceptici,

Am o veste buna si o veste proasta. Vestea proasta e ca nu o sa mai am suficient timp momentan sa mai scriu pe site, din pacate. Am prea multe activitati care imi rapesc tot timpul.

Vestea buna e ca in ultimul timp am mai lucrat la un proiect. Un site nou. Eu am pregatire in managementul resurselor umane. Si am dat drumul la un nou site despre asta.

Avand in vedere ca am contribuit destul de mult pentru comunitatea asta, fara sa cer nimic in schimb, ma simt indreptatit sa va sugerez sa intrati pe noul site si, DOAR daca va place, sa dati like la pagina de facebook si sa distribuiti articolele.

Evident, atat cat imi permite timpul, o sa mai vin cu articole noi si pe Fii destept! si o sa fiu activ si pe pagina de facebook. Dar pana atunci, va rog sa intrati pe noul site si sa cititi articolele publicate acolo. Multumesc!


Știința nu confirmă religia. Nici invers.

În ziarul Adevărul a apărut un articol în care Eugen Tănăsescu, preot și jurnalist, susține că știința confirmă religia și invers. Are 70 de like-uri (ceea ce e puțin pentru un site de știri cu o expunere mare, cum e Adevărul). Din fericire, majoritatea comentariilor la articol sunt critice la spusele domnului Tănăsescu, fiind în favoarea științei și în defavoarea religiei, dar tot o să răspund la câteva din lucrurile pe care le-a scris.

Am o bucurie aparte când găsesc prin presă studii ştiinţifice care confirmă adevăruri biblice. E încă de demonstraţie a faptului că între religie şi ştiinţă nu există opoziţie ci doar complementaritate. Până la urmă ce este geniul ştiinţific inovator, dacă nu o scânteiere de inspiraţie divină asupra spiritului uman al cunoaşterii?!

Am o tristețe aparte când găsesc prin presă articole scrise de oameni religioși în care spun că știința confirmă adevărurile biblice. Stai așa. Religia nu spunea că există Iad, îngeri păzitori care au grijă de tine, demoni care posedă oameni, miracole cu apă transformată în vin și șerpi vorbitori care îndeamnă la păcate? Din câte îmi amintesc (și îmi place să cred că am o memorie destul de bună) știința nu a demonstrat nimic din toate acestea.

Citeste mai departe


Tu faci eroarea asta când votezi?

Era președinte și ascundea un secret. Credea că dacă oamenii o să îl afle, reputația lui o să aibă de suferit. Credea că oamenii o să își piardă încrederea în el și nu o să îl mai susțină. Făcea tot ce e posibil să își mascheze defectul. E vorba despre Franklin Roosevelt, unul dintre cei mai cunoscuți președinți din istoria americii. Ascundea faptul că paralizase de la talie în jos din cauza polimielitei.

Totul a început în 1921, când în timpul unei vacanțe în Canada a intrat în contact cu o boală necunoscută. Avea febră, începuse să își piardă simțul tactil și începuseră să îi paralizeze anumite zone ale corpului. Pentru medicii care l-au consultat era clar: avea polimielită. Roosevelt a refuzat să creadă că o să fie paralizat pentru tot restul vieții. A încercat diferite forme de terapie, dar fără nici un rezultat. Atunci a luat o decizie. Dacă el nu poate să scape de boală, măcar imaginea lui să nu fie afectată. Măcar în mintea americanilor să fie un om sănătos.

A făcut eforturi uriașe ca să nu arate că polimielita l-a afectat atât de mult. Deși în privat mergea într-un scaun cu rotile, a făcut tot posibilul să nu se afișeze așa în public. De obicei era sprijinit de o rudă când apărea în public, ca să poată să stea drept. Când ținea un discurs, se lăsa pe pupitru ca să stea în picioare și să nu se vadă că e paralizat. Când circumstanțele nu îi permiteau să se sprijine de ceva, folosea niște tije de fier, ascunse de pantaloni, care îi țineau picioarele drepte.

Citeste mai departe


Oamenii nu sunt atât de raționali când votează, arată studiile

Ești singur într-un spațiu îngust. E un loc în care încape doar o persoană. Trebuie să iei o decizie dificilă. Ai mai multe opțiuni, dar nu știi care e cea corectă. Nici măcar nu știi dacă există una corectă. Nici măcar nu ești sigur dacă decizia ta contează. Fiecare are părerea lui despre ce ar trebui să alegi. Au fost cheltuiți bani grei ca să îți fie influențată decizia. La TV, la radio, în presă, pe rețelele de socializare, peste tot în jurul tău s-a vorbit despre asta.

Ești în fața urnei de vot. Te gândești pe cine să alegi pentru președenție. Ai urmărit ce se întâmplă pe scena politică. În mare, cam știi ce are de gând fiecare politician și care e planul lui de acțiune. Știi ce a promis fiecare. Probabil ai impresia că locul în care o să pui ștampila depinde doar de modul rațional în care pui în balanță toate variantele. Sau toate avantajele și dezavantajele pe care le presupune câștigarea candidaturii de către o anumită persoană. Sau ce afiliere politică are fiecare candidat. E o decizie bazată pe logică. Sau nu?

Alexander Todorov e profesor de psihologie la Universitatea Princeton. E interesat în primul rând de cum gândesc oamenii despre cei din jurul lor. În special, e interesat de modul în care fețele oamenilor ne influențează felul în care îi percepem. Motiv pentru care a realizat o serie de cercetări prin care a vrut să vadă dacă fețele politicienilor pot influența decizia de vot a alegătorilor. Și rezultatele au fost unele surprinzătoare.

Citeste mai departe


Efectul Guru: Cum te lași păcălit de oamenii care nu spun nimic

Urcă pe scenă cu un mers încrezător. Sala în primește cu aplauze pline de entuziasm. E într-un hotel de 5 stele. Biletul a fost foarte scump la eveniment. Mai ales că locurile au fost limitate. Publicul așteaptă nerăbdător să asculte ce are de spus, ca niște copii care așteaptă să vadă ce cadouri au primit de crăciun. E îmbrăcat elegant, pare o autoritate, un leader carismatic.

Se opresc aplauzele într-o liniște care pare că ascunde ceva magic. Își începe discursul despre evoluție spirituală, dezvoltare personală sau secrete ale succesului. Folosește cuvinte și expresii cum ar fi „câmp de energie”, „manifestarea gândurilor în materie”, „psihologie cuantică” sau „conștiință universală”.

Nimeni din sală nu înțelege exact ce înseamnă toate aceste cuvinte. Dar toți se gândesc că ce spune oratorul poate e prea profund ca să fie înțeles de oricine. Până la urmă, tocmai de aceea e pe scenă. Pentru că știe despre ce vorbește. Trebuie să aibă un sens ce spune. Chiar dacă nimeni nu înțelege nimic. Sau… nu?

Citeste mai departe


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 208 alți urmăritori